Un mod in care s-ar putea intelege afirmatia Lui ar putea fi: Eu sunt VIATA, adica in Mine aveti viata…in Mine gasiti un motiv suficient pentru a trai.

Plecand de la aceasta idee as vrea sa privim viatapoate un pic diferit fata de cum am vazut-o pana acum: Viata ca provocare.

Cand spunem provocare ne vine in minte unul din momentele din copilarie in care aveam ocazia sa dam dovada de mare curaj,  atunci cand faceam tot felul de prostii pe care nu toti le puteau face. Care ajunge primul in varful copacului? Cine are curaj sa sara de la etajul doi in nisip? Cine are curaj sa bata la usa vecinilor dupa care sa fugim? Cine arunca piatra cel mai departe? etc etc. Acestea erau marile provocari ale copilariei si nu numai …

Niciodata nu am privit ca provocare problema din tema de la matematica sau lectia de la istorie pentru a doua zi.

Cu totii stim ca viata, cu tot ce presupune ea, adica: a gandi, a te misca, a merge, a iubi, a privi, a vorbi, a asculta, a plange, a rade, a munci, si multe alte lucruri, este un dar de la Dumnezeu. Ce-ar fi sa privim asta ca o pe o provocare pe care Dumnezeu ne-o face?

Pavel simte provocarea si incearca sa ne constientizeze si pe noi de asta spunand:

“Factii toate lucrurile fără să vă plângeti si fără să vă certati,ca să fitii fără pată si curati, copii ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generatii necinstite sii pervertite. Străluciti între ei ca niste stele în univers, tinând sus Cuvântul vietii, ca să mă pot lăuda în ziua lui Cristos că n-am alergat în zadar si că nu am trudit degeaba”.Iar in alt loc spune:”…trăiti-vă viata într-un mod vrednic de Evanghelia lui Cristos, pentru ca, fie că vin si vă văd, fie că sunt absent, dar aud despre voi, să stiu că rămâneti fermi într-un duh, luptând cu un singur gând pentru credinta Evangheliei, fără să fiti înspăimântati deloc de potrivnicii vostri”.

Cand eram mici si se punea problema de a ne catara intr-un copac, fara vreun moment de ezitare, inainte ca propozita sa fie terminata, eram in varful lui. Provocarea era asumata instantaneu.

Dumnezeu ne face o provocare in momentul in care venim pe lume. Cum raspundem acestei provocari?

Ne sta in fata o noua saptamana, 7 zile, 7 dimineti in care ar trebui sa simtim provocarea de a fi la inaltime si in cele 24 de ore care urmeaza.

N-as putea spune ca simt provocarea de a trai atunci cand suna ceasul de sapte ori inainte sa ma ridic din pat, merg la scoala nepregatit, intarzii la intalnirile pe care le am, nu mi-am indeplinit sarcinile primite si asa mai departe…

Fie ca trebuie sa merg la scoala, fie ca am de invatat pentru un examen, fie ca trebuie sa dau piept problemelor de la servici, vreau sa am ambitia de a le face toate ca raspuns la provocarea pe care mi-o lasa Dumnezeu.

Dupa cum ati observat nu vreau sa separ planul spiritual de cel fizic, material. Provocarea de a fi la inaltime traind pe acest pamant implica viata sub toate aspectele ei, de la cele mai mici lucruri pana la cele mai mari. Toate lucrurile sunt importante si toate trebuie facute ca pentru Dumnezeu.

El nu stabileste o ierarhie dupa importanta aspectelor vietii ci ne lasa VIATA intreaga ca dar, cu tot ce implica ea, si pe care ar vrea sa o traim pentru El.

Pavel isi asuma provocarea sub toate aspectele ei spunand: “Pentru mine a trai este: Hristos”

Raspunsul meu la provocarea pe care mi-o face Dumnezeu poate fi asemanator cu ce faceam in copilarie, si sa fiu deja in varful copacului, sau poate sa semene cu atitudinea fata de tema de la matematica.

Provocarea pentru saptamana aceasta nu este alta decat sa privim viata ca provocare!

Daniel Vochescu

În lume veți avea necazuri: dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.(Ioan 16:33b)

Toată lumea are probleme și cine nu are, își face singur. Domnul Isus ne-a anunțat

dinainte că viața nu va fi roz și că vor veni ispite și clipe grele, important este cum
trecem peste ele? ce invățăm din ele?

În Romani 8:28 ni se zice „Căci toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, a celor ce sunt chemați după planul Său”, asta înseamnă că și problemele lucrează spre binele nostru, cel putin ne fac mai răbdători. Întotdeauna mi s-a spus că încercările sunt ca examenele, Dumnezeu te trece prin ele până când „iei nota de trecere” adică, reușesti să gestionezi bine situația în care te afli.

Nu stiu la voi cum este, dar la mine în mod clar, cele mai multe ispite vin prin oameni, dar este important să știm că noi n-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva capeteniilor, domniilor, stăpânirilor întunericului…(Efeseni 6:12)…nu luptăm nicidecum unii împotriva altora! Când oamenii ne rănesc, să ne aducem aminte că nu ei sunt vrășmașii noștrii, ci ispititorul care încearcă să ne facă să cădem de pe cale. Când identifici sursa este mult mai ușor să ierți. Să cerem putere să nu obosim iertând și să nu dăm prilej mândriei și orgoliului să ne strice relațiile. Să avem curaj să ne cerem iertare (chiar dacă nu ni se pare că am greșit) și cât depinde de noi să trăim în pace cu toți oamenii. Vă îndemn, dar, și mă îndemn și pe mine totodată, să ne îngăduim unii pe alții în dragoste și să facem binele fără a aștepta o răsplată, ci doar pentru că suntem fii ai luminii și iubind să facem ceea ce și lui Dumnezeu ii place…

Abigail Abrudan

În ultimul timp m-am gândit mult la acest verset, și m-am întrebat, oare de ce își dorește Pavel să cunoască puterea învierii lui Isus Hristos? Ceva trebuie să îl fi determinat pe Pavel să afirme acest lucru – un om care până atunci și-a dedicat viața în a-i prigoni și vâna pe cei care proclamau această înviere. Acum vine și spun că socotește toate lucrurile ca o pierdere…?  Nu știu cum te uiți tu acum la învierea Domnului Isus și ce reprezintă pentru tine, sau ce atitudine ai tu față de această putere care l-a înviat pe Isus Hristos, dar încearcă de Paștele din acest an, 2012, să te gândești mai profund, să îți propui să îți dorești și tu acest lucru, să-L cunoști pe El și puterea învierii Lui.

Biblia ne spune că, puterea care l-a înviat pe Domnul Isus Hristos din morți  a fost o putere a Trinității: a Tatălui (Fapte 2:32), a Fiului (Ioan 10:18) și a Duhului Sfânt ( Romani 8:11). Este o putere mai presus de orice domnie, orice stăpânire (Efeseni 1:20-23), o putere care îți dă îndrăzneală, motivație, curaj, biruință, care te ocrotește, tot timpul cu tine, care transformă un păcătos într-un sfânt.

Și dacă îmi doresc să cunosc această putere, ce trebuie să fac?  Pavel spune în acest context că el caută să îl cunoască pe Domnul Isus, suferințele Lui. Și cum îl poți cunoaște pe El, decât să îl cauți zilnic, să studiezi cuvântul, să încerci să faci voia Lui?

Biblia este un  întreg și nu poate fi luată pe bucăți și studiată separat, pentru ca totul, întreg mesajul ei se axează pe El, pe Domnul Isus Hristos.

Nu știu dacă Paștele din acest an este pentru tine o altă sărbătoare,  care îți dă mai multă  preocupare, ouă roșii, pasca, miel, mâncare. Curățenie,  ”mers la biserică în exces” (cineva spunea ca merge la biserică de paști  Joi. Vineri, Duminică de 2 ori, Luni de 2 ori…), sau poate te gândești mai mult la suferințele şi învierea Domnului Isus,  și apoi de miercuri din nou la cotidian… Cum ar fi să îți propui, să ai ca scop în viață așa cum avea și Pavel, cunoașterea Lui şi a puterii învierii Lui?

Hristos a înviat! –și știu acest lucru pentru ca puterea învierii Lui m-a schimbat și mă schimbă și pe mine.

Cristi Mariţan

Duminică sărbătorim intrarea Domnului Isus Hristos în Ierusalim, sau popular floriile. Nu știu cum ați privit până acum sau priviți evenimentul acesta, dar vreau să prezint o perspective pe care o am eu asupra acestui eveniment. În primul rând sunt niște mici detalii în textul din Matei 21:1-9, care dacă nu sunt  aprofundate, trec neobservate. În primul rând măgărușul- mânzul unei măgărițe este un animal neîmblânzit (observăm asta din faptul ca trebuie adus impreuna cu mama sa), pe care nimeni nu îl poate călări pentru că nu va asculta de comenzi, decat după ce va fi îmblânzit, însă Domnul Isus Creatorul măgărușului îl poate  călări așa, neîmblânzit cum este pentru ca El este Stăpânul. Apoi un detaliu foarte important care la foarte mulți ne scapă este locul prin care intra Domnul Isus in Ierusalim, pe poarta dinspre rasarit dinspre muntele maslinilor. Și ar parea lipsit de importanta la prima vedere, dar ce e foarte interesant si pentru cei mai studiosi va las sa aprofundati, este ca in Ezechel cap 10 si 11 ni se spune ca Slava Domnului a parasit cetatea  pe poarta de răsărit și s-a asezat pe muntele maslinilor, iar apoi in Ezechel  43 si 44 este o profetie în care ni se spune ca Slava Domnului se va intoarce inapoi dinspre muntele maslinilor pe poarta de rasarit. Foarte fascinant sa vezi procia lui lui Ezechel implinita acum.

Comentatorii biblici spun ca in momentul intrarii Domnului in Ierusalim, erau peste 1 milion de oameni, pentru ca se apropiau pastele si multi venisera la Ierusalim. Evenimentele care preced  sunt unele in care Isus a facut multe minuni si chiar inainte cu cateva zile il inviease pe Lazar din morti; asa ca cetatea fierbea la auzul ca Domnul Isus intra in Ierusalim. Un risc mare pentru ei, deoarece se  aflau sub stapanire romana si cetatea era impanzita de soldati romani, care erau si ei foarte alarmati auzind si vazand gloata plina de forfota, aclamand un alt rege decat pe Caesar. Si totusi exista un contrast mare intre multime si Domnul Isus. Oamenii aceia il asteptau pe Isus crezand ca El ii va elibera de sub stapanire romana, si aveau semn de respesct reverent aruncau hainele, presarau frunze de palmier pe jos strigau Osana, il aclamau, plini de bucurie si entuziasm. Pe de alta parte, Domnul Isus plange pentru ei, Luca 19:41-44. Ce asteptau ei si ce astepta Domnul Isus,  total diferit.

Nu stiu daca te-ai gandit vreodata la asa ceva de florii. Oare ce asteptari am eu de la Domnul Isus??? si ce asteptari are El de la mine ???

Sa presupunem ca viata ta este o partitura. In fiecare zi prin ceea ce faci, spui sau gandesti asezi note pe partitura ta. Cum ar suna cantecul vietii tale la final? Armonie sau fals??

Isus este poarta pe care trebuie sa intram si multi dintre noi am intrat, dar nu trebuie sa ne multumim doar cu  faptul ca am intrat, pentru ca Isus este de asemenea si CALEA pe care trebuie sa o urmam si trebuie sa ne asemanam tot mai mult cu El in fiecare zi.

Un prieten din continental, obisnuia sa spuna la finalul predicilor lui: “ Nu-i asa ca a fost fain mesajul?, si ca am ramas cercetati si plin de dorinta de a schimba ceva de acum inainte?, dar cat ne tine aceasta dorinte? 2-3 ore, o seara? Apoi revenim la obisnuit, din nou la vechile obiceiuri, la cotidian si schimbarea nu se mai intampla…”

Poate putem incepe de azi schimbarea, si sa incepem sa urmarim sa implinim ceea ce asteapta Domnul Isus de la noi, pentru ca El ne-a dat TOT.

Cristi Maritan

Filipeni 4:4

Dacă  ne-am opri puţin şi ne-am face o scurtă evaluare a modului în care s-a văzut bucuria în viaţa noastră în ultima perioadă, a modului în care am reuşit să o transmitem celor din jur, cât de bine am sta la acest domeniu?

Mulţi oameni consideră bucuria şi fericirea ca fiind două cuvinte cu inţeles asemănător, dar de fapt ele reprezintă două lucruri diferite. În Psalmul 4:7 bucuria şi fericirea sunt aşezate oarecum în contrast: ,,Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului”. Fericirea este rezultatul unor circumstanţe favorabile nouă, care ne aduc o satisfacţie şi împlinire de moment, pe când bucuria îşi are izvorul în conştienţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră, iar aceasta ne permite să ne ridicăm mai presus de circumstanţe şi să ne concentrăm atenţia asupra bunătăţii şi iubirii lui Dumnezeu.

Când Pavel a scris îndemnul din Fipeni 4:4 era întemniţat în închisoarea din Roma. În aceste împrejurări, Pavel avea toate motivele să se plângă sau să se lamenteze de situaţie, dar nu a făcut-o, dimpotrivă se bucura şi chiar îi îndemna şi pe alţii să facă acest lucru.

Chiar dacă în prezent avem toate motivele să ne bucurăm de ceea ce ne oferă Domnul, totuşi, aşa cum este numit şi titlul gândului, sunt „hoţi” de bucurie care ne răpesc acest lucru.  Poate am lăsat ca descurajarea, îngrijorările, nemulţumirea, invidia sau alti ,,hoţi” asemănători să  împiedice  bucuria să se vadă în vieţile noastre.

Doresc ca bucuria Domnului să devină tăria noastră, treptat să putem învinge aceşti „hoţi”, şi să învăţăm să ne bucurăm de ceea ce ne oferă Domnul în fiecare clipă.

„Bucurati-vă totdeuna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi”.
1 Tesaloniceni 5:16-18

Vetuța Murgu

Ne trezim dimineața, fericiți  că suntem în Mâna Unui Tată Atotputernic, ca avem frați și surori creștini, că am dormit bine… Asta până deschidem  “geamul” și privim gândindu-ne: <<am așa multe informații, sunt într-un secol al turbo vitezei…am de rezolvat… >>   Fără să realizăm, rămânem captivi  în fața “geamului” care nu ne oferă decat imaginea unei “ostiri înarmate”, cu mesajul “fără scăpare!”.

Școală, serviciu, dezamagire, lipsa onestității, fățărnicie, neîncredere, întrebări fără răspuns, zbucium, și câte și mai câte nu am putea enumera, realități care ne determină să devenim apatici, rezervati, plini de măști frumos tencuite,  cu întrebarea “CE VOM FACE?” în brațe.

Din fericire, există scăpare! Există o viață de biruintor, “o viață din belșug”

Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah! domnul meu, cum vom face?”

El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.

Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.”  (2 Imp. 6:15-17)

“Doamne, deschide-i ochii să vadă! Si Domnul a deschis ochii slujitorului care a văzut….”

Ca să beneficiem de rezolvare, găsim câteva soluții practice din pasajul citat:

• Omul a ales să aibe încredere în cel pe care îl slujea. Slujitorul caută la Elisei solutia- singura sursă sigură pentru el. Noi IL slujim pe Dumnezeu, la El să cautam solutii!!!
• Omul a ales să stea alături de un matur spiritual care la vreme de necaz l-a pivit cu îngăduintă, l-a inteles si l-a incurajat. Parcă il vad pe Elisei rugându-se așa bland: “Doamne, e slujitorul meu, nu vede scăparea, te rog, ai mila de el…” fara nici un fel de reproș.
• Omul a ales să slujească. Imi place enorm acest cuvant: “slujitor”.  <<Doamne, fă-ne pe fiecare slujitori ai Imparatiei Tale!>>
• Omul a ales să fie dedicat slujirii. În termeni democratici gândind, putea să îl părăsească pe Elisei la vreme de necaz. In schimb, i-a acordat credit și a așteptat rezolvarea de la cel pe care il slujea.
• Omul a ales să aștepte până la un final fericit. Problema nu era încă rezolvată- sirienii erau acolo, si reprezentau o amenintare. Liniștea deplină a venit în urma unei așteptări și increderi în cel pe care îl slujea.

Dumnezeu să ne binecuvânteze cu ochi deschiși la lucrurile reale și esențiale vieții de creștin autentic!

Adina Iancu

Nu știu dacă este cineva care sa fi trăit in mediul creștin evanghelic și care să nu știe ce  înseamnă aceste inițiale: WWJD. Și chiar daca cineva nu știe, cu siguranță a văzut brătări sau semne de carte cu aceste inițiale.

Nu știu cine a fost cel care a inventat sloganul ăsta What Would Jesus Do ( pe românește ar veni cam așa: Ce ar face Isus în locul tău) dar însemnătatea este mult mai profundă și mai adâncă decat ceea ce pare la prima vedere.

Oricum, s-a pierdut mult de-alungul anilor, și am vazut acest semn la unii pe monitorul de la calculator, la altii pe brățara de la mână, la altii pe mașină, și nu știu cât de mult au ținut cont de WWJD atunci cand au folosit ”obiectele” pe care era lipit WWJD.

Oare Isus s-ar uita pe site-ul ăla???, oare Isus ar lovi cu mâna, sau ar fura???, oare Isus s-ar comporta astfel în trafic???….și acum poate unii dintre noi care suntem mai ”sfântoci” am zice că ce bine ca noi nu am purtat astfel de brățări sau ca nu am avut semne  de carte, sau lipit pe comp ori pe mașini, DAR, nu asta este ideea.

Suntem chemaț să fim ca Isus, și, da trebuie sa ne punem mereu întrebarea ce ar face Isus în locul nostru, atunci când ne propunem să facem ceva, să spunem, să gândim. Și cum ar fi dacă cel puțin am filtra fiecare lucru pe care vrem să-l spunem, facem, gândim prin  WWJD??? Personal cred că la mine, multe s-ar schimba.

Provocare: hai sa încercăm o zi, nu mai mult (pentru început) si înainte de ceea ce vrem să concepem: gând, faptă, vorbă, sa punem întrebarea WWJD  , să vedem câte s-ar schimba sau modifica, apoi la final de zi, sa facem o evaluare, și  să vedem rezultatul.

Oare Isus ar face evaluarea asta ???

Fiți binecuvântați

Cristi Marițan

Există un mare pericol care poate apărea în momentul în care nu există echilibru între inimă și minte. Și nu mă refer la organul numit  cord, sau la minte gândindu-ne la creier, ci la locul unde vin și se desfășoară sentimentele, simțurile și la izvorul rațiunii. În fiecare generație, oamenii au trăit cu lupte interioare personale, dar parcă generația contemporană se confruntă cu situații ieșite din comun. Asaltarea imaginației prin mijloace vizuale și auditive, a adus după sine noi orizonturi, dar și fantezii ce nu fac decât să dezamăgească…

Frumosul și arta nu mai înregistrează efectul de odinioară, fără o viziune sau ceva extraordinar prin care pot fi interpretate și să umple golurile. După o vreme, interesul pentru experiențele estetice, pentru divertisment sau  senzațional dispare, iar mintea caută ceva mai mult. Acesta este efectul secundar al plăcerii. În timp ce lumea divertismentului și a showului, are un anumit efect asupra individului, facându-l să vrea tot mai mult, lumea cunoașterii a pierdut tot mai mult teren. Cu alte cuvinte, nu place totul rapid, instant,  ceva ce nu e, sau nu pare plictisitor sau/și enervant uneori, și când e vorba de cercetare, de cunoaștere, parcă suntem prea ocupați cu alte lucruri. Și dacă nu s-a înțeles până acum,  mai încerc odată mai pe înțelesul tuturor: ne place să simțim nu sa gândim. Se prea poate  ca tocmai de aceea să observăm un puternic val de emotivitate care a pătruns în bisericile noastre și chiar  poate unii dintre noi suntem cuprinși de emoțiile acestea. Emoțiile reprezintă o parte vitală a ființei noastre și trebuie exercitate, însă emoționalismul reprezinta pervertirea emoției și renunțarea la rațiune. Cu alte cuvinte, emoțiile sunt bune, sunt naturale, parte din viața noastră, dar accentul pus doar pe ele, fara a le trece și prin rațiune duce la  o stare de  euforie falsă.

E adevărat că, creștinismul nu se bazează întodeauna pe rațiune, ci de multe ori prin manifestarea Duhului Sfânt în oameni oferind anumite stări emoționale,care duc la zidire sau la înalțarea ființei umane; dar…Duhul Sfânt se află și în rațiune și El este cel care îți dă înțelepciunea.

Prin urmare, echilibrul este necesar si nu o opțiune.

Cristi Marițan